Cuplul Adrian Neaga și Ela s-a cununat religios, duminică, la biserica Sfântul Elefterie din București, nași fiind Adrian Mutu, sora acestuia Laura, Adrian Mihalcea și soția sa Steluța.
Ceremonia religioasă a durat 45 de minute, mirii și nașii plecând apoi spre un restaurant din Capitală, unde va avea loc petrecerea. Ceremonia religioasă a început cu mai mult de oră întârziere.
„N-am avut emoții, nu sunt emotiv. Sper să urmeze și un al treilea copil. Sper să avem o petrecere frumoasă”, a declarat Neaga.
La ceremonia religioasă a fost prezentă și fetița cuplului, Adriana, în vârstă de cinci ani.
Tot duminică, Adrian și Ela și-au botezat băiețelul în vârstă de 3 luni, Mario Andrei, nași fiind tot Adrian Mutu, sora acestuia Laura, Adrian Mihalcea și soția sa Steluța
MEDIAFAX
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER